Crin scade în preferințele românilor într-un sondaj al lui Dâncu

Publicat: 18/09/2012, 22:36
Actualizat: 29/07/2014, 22:08

Românii sunt mult mai interesați de politică decât erau la sfârșitul anului trecut, arată un sondaj IRES dat publicității marți. Dacă în decembrie 2011 40% dintre cei intervievați spuneau că îi interesează mult ceea ce se întâmplă în politica din România, acum procentul lor a crescut la 54%. Totodată, 64% dintre români se consideră informați în ceea ce privește politica în septembrie 2012, față doar 56% în 2011.

Crin Antonescu pierde 7 procente în sondajul IRES

Sondajul Institutului Român pentru Evaluare și Strategie, care a vizat așteptările românilor pentru toamna politică a acestui an, a mai scos la iveală că actualul președinte al Senatului, Crin Antonescu, a pierdut procente bune la capitolul simpatie, în comparație cu luna decembrie a anului trecut. Atunci, Crin Antonescu a fost desemnat omul politic preferat al românilor, cu 24 de procente, fiind urmat de Traian Băsescu, cu 13 procente, Dan Diaconescu, cu 10 procente, și Victor Ponta, cu 8 procente.

Președintele PSD a ajuns în acest an în topul preferințelor românilor, cu 24 de procente, fiind urmat de Traian Băsescu și Crin Antonescu, ambii cu câte 17 procente, Dan Diaconescu, cu 11 procente, și de Ion Iliescu și Mihai Răzvan Ungureanu, fiecare cu câte 6 procente.

În decembrie 2011, respondenții estimau în proporție de 40% că următoarele alegeri parlamentare vor fi câștigate de o coaliție formată în jurul PDL, în timp ce 35% considerau că acestea vor fi câștigate de USL. În septembrie 2012, în schimb, câștigătoare este văzută USL de către 62% dintre intervievați, PDL întrunind 24% dintre mențiuni.

84% dintre români vor să voteze la alegerile parlamentare din decembrie

Potrivit sondajului IRES, 84% dintre români au de gând să vină la vot, la alegerile parlamentare din 9 decembrie, iar unii dintre ei, mai exact 30%, ar fi dispuși să crediteze un partid nou înființat. 64% dintre cei intervievați sunt de părere că PP-DD va intra în Parlament, la aceste alegeri, față de 59,3% în 2011.

„Evaluările respondenților privind evoluția PDL în sondaje tind să fie pozitive în proporție mai ridicată în 2012, comparativ cu 2011; astfel, crește cu 7% proporția celor care consideră că acest partid va crește în sondaje, scăzând proporția celor care consideră că va scădea cu 8%. În cazul USL, însă, lucrurile stau invers: crește cu 12% proporția celor care estimează că această alianță politică va scădea în sondaje, deși procentul celor care cred ca USL va castiga alegerile detasat este la un nivel destul de ridicat”, a menționat președintele IRES, Vasile Dâncu, în ghidul de interpretare a datelor.

Majoritatea respondenților cred că USL va obține peste 50% din voturi

58% dintre respondenți cred că USL va obține peste 50% din voturi la alegerile parlamentare din acest an, în timp ce 61% dintre respondenți sunt de părere că Uniunea va rezista și nu se va rupe după scrutin. 54% dintre români spun că Crin Antonescu va continua să rămână candidatul USL la alegerile prezidențiale din 2014. În ceea ce privește PDL și coaliția dreptei, candidatul lor la prezidențiale va fi Mihai Răzvan Ungureanu, susțin 66% dintre alegători.

Totodată, două treimi din totalul celor chestionați de IRES cred că actualul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, va fi unul dintre candidații la alegerile prezidențiale.

Sondaj: Traian Băsescu nu-l va nominaliza pe Victor Ponta drept prim ministru

În cazul în care USL va câștiga alegerile Parlamentare, Traian Băsescu nu îl va nominaliza pe Victor Ponta ca premier, afirmă 58% dintre persoanele chestionate. Mare parte dintre cei intervievați, 45%, sunt de părere că USL nu va încerca o nouă suspendare a președintelui în această toamnă, în timp ce 39% dintre ei cred că acest lucru s-ar putea întâmpla. Trei sferturi dintre români sunt convinși că certurile între Traian Băsescu și Guvern vor continua și că aceștia nu vor putea coabita.

În ceea ce privește intrarea României în spațiul Schengen, 65% dintre români sunt convinși că aceasta va fi amânată. Cât despre evoluțiile politice din străinătate, 65% dintre români vor ca Barack Obama să câștige alegerile din SUA.

Sondajul IRES a fost făcut pe un eșantion de peste 1.300 de persoane cu vârsta peste 18 ani, marja de eroare fiind de 2,8%.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Capitularea în masă a rușilor în Kursk îi creează o mare problemă lui Putin:...
WOW! Cum arată Gabriela Szabó la 20 de ani de când s-a retras din sport....
Imperiul lui Ion Țiriac a fost împărțit. Magnatul a luat decizia în privința averii
Decizii de recalculare a pensiilor blocate la poștă în toată țara. „Pur și simplu ne...
Bogdan de la Ploiești a făcut, în sfârșit, anunțul despre copiii lui! Manelistul a ținut...
Ce a pățit o româncă după ce a păcălit un pensionar din Spania cu aproape...
Regina lui Salam, mega-mulată și super-dotată! Roxana Dobre, ieșire-fulger pe Nordului cu…
Zile libere 2025. Mai multe minivacanțe pentru angajații din România
Preţul cerut lui Valentin pentru o chirie la Piaţa Muncii. "Mobila pusă la întâmplare, televizorul...
"O tragedie, păcat". Și-a ucis unchiul pentru a o salva! Un tânăr din Mehedinți riscă...
Studiu Eurostat: Peste 50% dintre români nu își permit să meargă în vacanță! Suntem pe...
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
E adevărat că scapi de amendă dacă faci rovinieta în aceeași zi? Răspunsul CNAIR
Lovitură de proporţii pentru Uber: Gigantul a fost amendat cu 324 mil. dolari
Este CLAR: DOVADA că egiptenii antici comunicau cu extratereștrii!
Elena Udrea e despărțită de Adrian Alexandrov. Ce a făcut tatăl fiicei sale (FOTO)
Scăpați de mirosul urât al pantofilor. Cele mai rapide soluții
Cât costa să închiriezi vilele din Thailanda în care s-a filmat Insula Iubirii. Prețul este...
VIDEO Accident mortal pe DN 2, între un autobuz și două mașini! A fost activat...
VIDEO Cum a reușit Monica Pop să slăbească 37 de kilograme: „9 zile nu am...
Decizia devastatoare luată de instanţă în cazul crimei din DOLJ. Ce se va întâmpla cu...
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Bubulino, aici am făcut noi prima oară dragoste. Mai ții minte?
Urme de dinozauri identice, descoperite pe maluri opuse ale Oceanului Atlantic